Azi inchiei o saptamana de job fara pauza, adica 7 zile si mai urmeaza 5... Nu imi doresc deca o zi in care sa lenevesc molcom pana la un 9 in pat... Unde am fost?! puh, pai la targ la gaudeamus... Cum sa fie la targ... pai asta merita scris mai mult, nu? Eh, timp sa am ca va povestesc eu in curand...

Cand m-am trezit azi dimineata, o ceata usoara plana deasupra Bucurestiului... O dimineata de toamna tarzie si inceput de iarna.. O dimineata cu iz de liceu, o combinatie de fericire si calvar... calvarul orelor... Ma intalneam dimineata cu vecina-mea, in fata blocului ma mai intalneam cu alte 2 colege de clasa. Aveam parul proaspat dat cu spuma si cel mai adesea aveam impresia ca imi ingheta capul, dar nu l-as fi acoperit pt nimic in lume! Cum sa stric minunatie de coafura "rebela"?! Neee, plus ca eram cu "fetele". Ne aprindeam cate o tigara imediat ce ne indepartam de bloc, cu acel sentiment crud de "fruct delicios de interzis". Sporovaiam despre tampenii pana ajungeam la liceu... Acolo ne adunam gasca de fete si baieti in baia fetelor sa fumam pana incepea ora.. Bleah ore... Dar faceam toti ce puteam sa avem note faine. Eram cea mai indisciplinata clasa, cu copii buni la invatatura din an. Nu prea puteam fi "arsi" decat la notele la purtare.. in liceu niciodata nu am avut 10 la purtare! Normal... Iby, mai tii minte Cripo? Barul nostru de langa liceu, care parea o alimentara..? (era o alimentara dar care avea un intrand unde se tineau lazile iar acolo ne facusem noi abonament.. la sucuri, bere, chipsuri, snacks si... whattever... Lazile erau scaunele noastre! Cripo a falimentat la nici un an dupa ce am terminat liceul).. Dar mai tii minte cand au venit directoru cu profa de latina dupa noi in cripo si am fugit pe usa din spate?! Doamne, tembeli eram... Sau cand s-a facut Seby violet si verde in cap... cu substantele mele de par?! "I'm a firestarteeer!!!!" ca era la mare moda Prodigy .. Sau cand am fost chiauna la ora de romana de am vorbit relaxat.. eu care alta data rupsesem un pix intre degete de incordare! Aaaa, sau cand am luat 2 la italiana toata gasca pt ca venise aia neepilata si am facut mishto de ea pana a inceput sa planga in ora, desi profa ne rugase sa o lasam in pace! Lool, Sau cand a venit politia sa vb cu Mihaila dupa ce tocmai aparuse un zvon ca ar fi facut matasari-ul si noi facusem mishto?! Looool. Liceul... cand am primit avertisment la 160 de absente si mama a ramas "uitandu-se" la mine si m-a intrebat unde naiba fusesem, iar eu i-am explicat ca "decat o nota proasta mai bine un chiul la cripo" .... apoi am promis sa indrept situatia... A doua zi era randul dirigii sa ramana socata cand am scos pumnul de scutiri din buzunar... :))))) La drq ce noroc am avut cu scutirile alea in toti anii de liceu! Aveam si niste profe de mare gratzie: aia de mate ne dadea "patruu-treci la loc!" zambind ("sa nu fie copilul stresat"), oho, sau alta de mate care era alergica a guma de mestecat si unul din baietzi a lipit de o barna din tavan ditai sirul de guma, nu mai tin minte daca atunci a cazut profa cu scaunul de s-a dus cu cracii in sus... il mai avusesem pe unul de latina cu care sporovaiam umai tampenii la catedra, diriga nu imi ramane in memorie decat cu doua aspecte: era sasaita si din cauza asta "something" se auzea "samsing" si cerculete... de nu ne anula la absente intr-o veselie... Insa cel mai mult mi-a placut profa de franca.. o placeam toti si la un moment dat o rugasem sa devina ea diriga noastra, insa nu se putea.. Asta da femeie: predarea-predare si gluma-gluma. Oh, si mai era profa de .. ce naiba preda asta? Literatura universala... era o "dusa cu capul", dar a fost singura profa care s-a tinut sa organizeze excursie cu noi (nu de alta dar restul nu cred ca aveau curaj)... Intr-a 12-a ne "invoiam" la baie pe rand dar ne asteptam "la o tigara" in orele plicticoase.. sau chiuleam de-a dreptul. Si tot intr-a 12-a ne stropeam cu pistoale cu apa si jucam leapsa alergand prin tot liceul- inclusiv pe "scara profilor"... Dimineata asta a avut cu siguranta un iz al altor timpuri.. timpuri cand traiam intr-o superficialitate placuta si nebuna.. Doar stiam ca "timpul trece: let's enjoy HERE & NOW!"... Nu-i asa ca fiesce moment are stralucirea si savoarea lui?

motto:
"Pt ce noi, oameni ai unei culturi care apune, nu ne putem bucura de clipa? De ce nu putem ramane inchisi in noi insine? De ce umblam dupa expresie si dupa forma incercand sa ne golim de continuturi si sa sistematizam un proces haotic si rebel? Rationalizarea este artificializare.Procesul ei constructiv neglijeaza unicitatea si irationalitatea din fenomenul realului..." (Emil Cioran, "Pe culmile disperarii", unul din pasajele mele preferate)
Delegatie de o zi in Brasov. Nimic special, doar mers, trebaluit si intors la gri-ul bucurestean... Am mers cu masina unei colege, alaturi de inca o a doua colega. Trei oameni, doar atat... Mi-am propus sa savurez fiecare moment al acestei zile... Eram efervescenta, pt ca Brasovul este orasul meu de suflet... Chiar daca numai centrul vechi pastreaza acea "puritate", acea atmosfera speciala, eu tot sunt convinsa ca vreau sa ma trezesc dimineata si sa vad muntele. Nu stiu daca este orasul sau incarcatura emotionala cu care l-am investit... desi daca sunt sincera voi recunoaste ca e mai degraba vorba de varianta numarul doi. Iubesc Brasovul pt ca in sufletul meu el ramane locul acestei revelatii: A te trezi de dimineata privind muntele urcand in cer este a trai in suflet cu constientizarea infinitului, infinitul nostru de provenienta, infinitul vietii noastre interioare; inseamna sa vezi simbolul transformarii si transfigurarii aievea, inseamna sa inveti sa traiesti intr-un mod liber, pur, aviciat; inseamna sa vezi, sa crezi, sa iubesti, sa existi... In mod clar pt mine, Brasovul este mai mult decat un simplu oras de munte.. Cum sa nu ma bucur de revedere?! Drumul ... huh! Ei bine, nu am putut deschide geamul pt ca din drag de tehnologie si "alergie la praf" posesoarea masinii a preferat sa "dea drumul la filtre" .... chiar si-asa, aerul proaspat inunda masina, spre marea mea bucurie... Puteam sa imi umplu plamanii cu "guguloaie" invizibile de aer oxigenat, pur, frumos... Mi-am lasat ochii sa se imbaieze in peisaj si as fi ascultat tacere... Dar urechile imi auzeau o sporovaiala semi-profesionala si am inceput sa ma las cufundata in mine insami... Mi-am amintit pasajul din motto. Multi spun ca Cioran e deprimant. Pe naiba! Lucid cu fiecare fibra! Oamenii nu inceteaza sa ma uimeasca... Vad cu ochii mei cum oamenii prefera sa fuga de sine, se pierd intr-un cotidian al pietei de consum, adica intr-o lume falsa. De unde aceasta teama de a fi cu sine? De ce teama de tacere? O fiinta este o bogatie de trairi... Sa ii fie teama omului sa simta, sa fie temerile atat de puternice incat sa inhibe omul de la a trai? Eram uimita de limitele pe care ratiunea le impune. E ceva de care ma lovesc puternic in ultima perioada. Am o logica de bun simtz si am noroc ca pot mentine un "high level" si pe parte rationala, dar cred cu tarie ca este mult mai mult de atat, ca viata e legata intrinsec de "a trai", ceea ce ne duce la trairi... Ca sa intelegeti ce spun... La un moment dat, abila soferita remarca, la cateva minute zdravene de cand exclamasem "miros de cetina!" ca... "miroase a braaad!" (no, really! eram pe munte, a ce sa fi mirosit?!). Cealalta colega ii raspunde pe un ton atat de prietenos ca imi venea sa rad: "Da! Dragamea suntem la muntee. Acestia sunt brazi.. brazi adevarati, nu din aia de plastic..." Am savurat remarca impreuna cu o gura de aer imbatator ca aroma si m-am intors cu atentia la peisaj, la verde, la ... ce admiam eu acolo.. Am fost frapata ca, dupa ce ne terminasem si noi treburile, ca oamenii (sau "oamele"), driverul nu ne-a lasat decat un sfert de ora (care s-a lungit la o ora de stat pe langa masina) sa "salutam orasul"... Avea doua griji... Cum sa explic? Viata e limitata, nu neaparat de timp in sine ci la ceea ce facem cu timpul asta... Daca tot eram acolo, treburile pt care isi facea griji erau la o distanta de 3 ore de mers cu masina... Ce anume sa regrete?!?! Ce?! Nimic nu putea fi schimbat... Ce sa mai fi ramas decat clipa? bucuria unei clipe.. Efemeritatea sau persistenta in minte si suflet a unei clipe e data de atitudinea pe care o luam vis-a-vis de ea. E dreptul, libertatea si alegerea noastra daca sa alegem bucuria unui moment sau sa ucidem in noi insine insasi samanta acestei bucurii. Daca tot eram "captive", puteam admira, puteam savura.. eu asta am ales. Eram captiva driverului, dar numai spatial (daca era dupa mine dadeam fuga in centrul orasului sa admir... sau poate in Poiana..). Driverul a ales lamentarea... am lasat-o in suferinta pe care si-o alesese.... Insa m-am intrebat cum poate fi o astfel de viata. Cat pierdem uneori plangand un conditional-optativ: "daca...", cuvantul care spulbera pista de zbor pe care se incadreaza, in mod firesc, sufletele noastre... Am ales altfel. Iubesc viata. Nu pt un motiv anume, ci pt viata insasi, pt ca este minunata, ca si aerul rece de munte, ca soarele care imi mangaia spatele, ca vantul care imi alinta parul, ca apusul in care sufletul meu s-a topit, ca noaptea in care mi-am gasit liniste... Viata! Noapte buna. Nu va fie teama de tacere: sufletul vostru are multe sa va spuna... ia dupa ce va fi terminat de povestit voua insiva.. dupa aceea nu o sa mai fiti decat voi.. liberi sa va bucurati de ceea ce este, in acest loc, in acest moment.. veti putea plange laptele varsat, dar nu v-ar veni sa o faceti... Azi, aici, acum.. este atat de minunat!

yah 360

Perceptia asupra timpului.... totul se accelereaza si cea mai buna dovada ar fi optinunea mea: Ca sa pot face o curatenie generala, curatenia "de iarna", teoretic, desi fac pariu ca in decembrie iar o sa ma apuce acceasi dambla,ei.. ca sa muncesc in casa mi-am luat "concediu de odihna"... Patetic, daca stai sa te gandesti... Ei, din 5 zile de odihna.. cam o zi intreaga am dormit-o. Asa mi se facu, brusc un dor de somn si lene si-un sictir de toate.. cum nu va puteti imagina.
Si-am mai facut ceva stupid. Si ma confesez voua stupiditatea mea. Adesea spun despre mine ca sunt o femeie ce gandeste ca un barbat si, daca as fi fost barbat.. hey, ce viata!.. nu as face ca amicii mei care plang dupa cate o fata... No, zilele trecute un prieten mi-a provocat curiozitatea. Cum tipa dupa care se tinea el nu-i dadu nici o importanta si am inceput o dezbatere pe tema asta.... Am primit id-ul tipei, am intrat pe id-ul unui tip, un anume Icsulescu si-am inceput sa palavragim. Prietenul sa nu isi vina a crede. Si daca tot vorbeam cu tipa care credea ca sunt un tip (si inca ce tip dat naibii!) am adus discutia despre relatii cu sexul opus. Asa am aflat ca tipa dupa care ii sfaraiau calcaiele chiar stia ca el o place dar ca nu avea nici o intentie sa incline relatia lor catre una romantica, pt ca pur si simplu nu era atrasa de el. Macar s-au limpezit lucrurile... Si atunci mi-am amintit ca eu insami am aceeasi problema cu tipa cu care vorbisem. Ca si pe mine ma agaseaza un individ, si ca, pana la urma, atunci cand o femeie spune "nu", chiar este asa, indiferent ca unora le vine greu sa creada. Ma intreb asadar care idioate i-au invatat pe barbati sa insiste atunci cand nu e cazul?
La inceput de saptamana am avut o alta experienta interesanta de viata. Chiar amuzanta. Cunosc o tanti care e competenta pe treaba ei de luni pana vineri, dar pe parte umana .. nu stiu ca nu o cunosc. Cert este ca tanti avea o problema cu refularea si s-a gandit ca luni dimineata este minunat sa se manifeste deplin (o fi avut un week-end nasool?). Da, dar s-a gandit sa tipe isteric. La mine. Mare ghinion. Nu stia ea, oare, ca la mine nu se urla, nu se tipa, nu se vorbeste tare? Imi plac dezbaterile pro-contra, ma provoaca intelectual certurile. Dar urechile mele aud bine, deh, ce sa fac-asta sunt. Nu i-a pacut ca nu poate tipa la mine. Mi-a zis ca nu o sa mai vorbeasca cu mine. I-am zis ca sunt de acord si i-am propus sa ne scriem biletzele. Eu am inceput sa rad iar ea s-a infuriat. M-a intrebat o prostie: daca nu ii respect experienta profesionala. I-am spus ca o respect enorm pt ce face profesional, dar ca nu tolerez tipetele si, ca, daca chiar doreste sa se certe o poate face la fel de bine si vorbind normal sau, si mai bine, in soapta. Nu inteleg oamenii de genul asta. Care e legatura dintre latura personala si aia profesionala?! Ca om pot sa ignor cu desavarsire pe cineva ca profesional sa colaboram minunat. La fel pot fi prietena la catarama cu cineva pt ca profesional sa fim in mare "star-war". Desigur, o relatie de amicitie sau prietenie face mediul de lucru relaxat, relaxant si placut- parca dai randament mai mare. Corect. Dar asta.. puh! Adica, daca eu port un mare respect profesional cuiva, ar trebui sa suport ceva ce nu imi place in contextul unui comportament de viata particulara?! Neee. One of my rules: never kiss asses.

Nopti albe prin bucuresti.. sau nu..
Centrul orasului Gri. Plec din Victoriei catre Universitate. Se anunta marea "Noapte alba in Bucuresti": muzee deschise toata noaptea- cu intrare mocca-, proiectii de filme la Casa de Cultura.. ce mai, super, frate student, cu buzunare in care iti bate vantul de iarna proaspata.. Ca urmare: Si eu ca si altii pe strazile intunecate. Ma iau dupa o gasca de tineri care se bucurau ca "dupa o bere mai merge una". Una din tinere spune ca "taci, ma, ca acum e altfel, mergem la "cultura". Ma gandesc ca si ei, ca si mine, se indreapta voios catre Muzeul National de Arta. Intuitia nu ma insla (nici acum). La intrarea in muzeu "nenea portaru" ne anunta cu o privire rautacioasa ca "Nu se mai intra!" pt ca e trecut de ora de program. Si incep sa discut cu el... stiti... mediatizare intensa.. ministeru' lu' culturii.. Dar "nenea" e de neinduplecat, nu se intra si pace, ca asa scrie pe programul lui pt noaptea de 4.... ca asa i-a semnat lui sefa pe condica si, deci, nu se viziteaza muzeul noaptea, indiferent de ce a zis ministerul culturii. Adica ce? Lui nu ministeru' ii da de mancare ci sefa. Si ce zice sefa.. "aia e, domnita". Studentii din spatele meu au venit sa intrebe si ei (sau poate ca nici ei nu mai erau studenti.. who cares?)... Deci:NU. Imi bag picioarele in ministeru' lu' Cultura si imi spun ca poate am noroc la Muzeul de istorie. Pe drum ma gandeam: ce noroc, fusesem dupa-amiaza cu prietena mea si fiica ei sa vizitam Antipa. Intrebasem organizatoarele de acolo si ele mi-au zis ca au anuntat inclusiv pe site ca la 22:00 inchid. Ajung in Piata Universitatii: exact cum anuntasera, scena, momente umoristice, premii.. Ce nu am vazut? telescoapele pe care le promisesera cei de la Astronomic. Daca le-a vazut cineva sa ma anunte, pt ca eu m-am plimbat destul si nu le-am "reperat". Ajung la muzeul de Istorie. Intuneric, lanturi la porti.. Doar un monitor de computer semnala prezenta unui paznic usor adormit si care se uita la cine-stie-ce-film dubios. Alti tineri dezamagiti in fata muzeului. Era destul de frig afara si totusi ma uitam cum de la metrou ieseau valuri-valuri de tineri. Nu am riscat sa merg si pana la Casa de Cultura... La o adica cine face "noptile" astea albe ar fi bine sa se asigure ca toata lumea stie de ele, incluziv cei direct implicati.. minunatii colaboratori... Dar e Romania.. Il iubesc pe Kafka.. Din ce in ce mai mult! Cat vizionarism.. a trecut in mileniul 3! Corect, nici Caragiale nu-i de ignorat. Ma intreb daca vre-odata o sa se organizeze ceva ca lumea "da capo al fine", aici, la noi. Raman cu intrebarea mea in semi-intuneric, ii dau si ei o tigara si-o bere si asteptam....
Va spuneam mai devreme de multime de tineri si nu numai, multime care invadase Bucurestiul nocturn.. Sambata... Din "bula" mea de pasivitate inghetata remarcam un soi de goana: Goana dupa timpul pierdut, dupa "havin' fun"-ul ratat si buna dispozitie ratacita in timpul zilelor de lucru.. Imi aminteam de mine insami. Vinerile, cand am cate o saptamana "plina" iar buzunarul imi permite "ies in oras".. Ies sa dansez pt toate orele petrecute pe scaun in birou, ies sa ma revolt pt etajul care ma desparte de "celalalt birou" in care imi fac "treaba" -in curand o sa imi pierd rotunjimile de la atatea scari- , ies din casain care ma refugiez prea mult si pe care nu o remarc aproape.. Refulare! Week-end-ul a ajuns un soi de refulare, un soi de revolta iompotriva sistemului... In adolescenta aveam rock, bocanci, blugi rupti si tricouri negre... Azi avem ce vrem noi. Doar in week-end si inafara orelor de program... Patetic. Sau poate ca nu.. Stiti ca multi ma intreaba de ce imi caut un part-time in loc sa caut alt job decat cel "underpaid" pe care il am... Pt ca si in timpul saptamanii pot sa FIU.. eu insami. In comparatie cu ce au altii lucrul asta e un lux. Si totusi, in seara asta am vazut prea multa lume alergand catre un club sau "altceva" ca sa nu ma puna pe ganduri... Acum merg sa ma odihnesc. Stiti de ce? Pt ca week-endul se apropie de final.. Pt ca maine e duminica, ziua in care fiecare se pregateste pt o noua saptamana, inca o "tura"... Iar viata trece si felul in care o percepem.. depinde doar de noi insine.
Imbratisari senine! Forever Young, guys!