Azi, inainte de pranz, pe la un 11, au venit in biroul de vanzari unde ma aflu, doua batrane. Mai fusesera candva, imi aminteam vag de ele… Fusesera in toamna, cand toata lumea era care in concediu, care prin tara, care super-ocupat, ca era campanie, cerand carti pt nepotii lor in numar de 3 si rasfirati prin tara. Le pusesem sa faca o cerere. Nu ma intrebati unde e cererea aia pt ca nu mai stiu si imi amintesc scrisul marunt si dezordonat. Mi-a ramas in minte din cauza altui fapt: in loc sa ceara strictul necesar pt fiecare din cei 3 nepoti se intinsesera la cam tot ce publicam noi pt scoala primara: manuale, caiete, dictionare, ….. Poate de aceea am ridicat un pic din sprancene a suspiciune. Aspectul si vaicarelile lor, plus faptul ca miros ingrozitor a vechi imi creaza, aproape incontrolabil o senzatie de greata si respingere. Si mi s-au parut false. Nu, nu in totalitate false, ci.. asa.. ca un plus de machiaj care accentueaza trasaturile, si pe care il folosesc tocmai pt ca ii cunosc efectul. Banuiesca ca intre cei sensibili si irationali fac ravagii. Nu si in fata mea. Ca sa ma intelegerti… Povestea lor este situatia a sute de copii din satele romanesti. Ma gandesc… Dintre toti oamenii pe care ii cunosc, romanasi in Romania, doar 2-5 familii sa aibe un nivel de trai de bun simt. Restul… ca si mine, oameni care-si planifica si ultimul leu pe “dari” si care se bucura ca niste copii cand isi permit un maruntis, o iesire, o carte, ceva (musai ceva fizic, cu volum si textura) sa le aminteasca pt ce muncesc. Si-apoi le vad pe aceste femei. Una din ele imi spune ca a lucrat in facultatea Politehnica si m-a intrebat de 3-4 ori daca seful meu (pe care il astept sa iasa dintr-o sedinta ) este inginer. Apoi imi amintesc, nu stiu de ce, de un batran pe care il vazusem intr-o seara cand iesisem (eveniment!) cu prietenele in Fire iar a doua seara, il vazusem cersind la universitate. Un stil de viata. “Cere si ti se va da” credeam ca se refera la dimensiuni metafizice… Imi amintesc de copii saraci ai tarii, ma uit la babe si imi dau seama de ce le displac. Pt ca cer. Am fost de multe ori in situatii sub-limita. N-am cerut niciodata de poamana. Nici chiar atunci cand…. Deci de-asta. Ma uit cum una din batrane face “pressing” (“lobby”?!) si cere sa vb cu directorul. Cu cat asteapta cu atat ma studiaza mai atent de parca simpla mea prezenta ar putea face ceva pt ea, sau ar putea sa ii opreasca asteptarea. Eu…. Daca ar fi dupa cu acelasi tupeu cu care ea cere sa i se dea carti eu as intreba-o ce ofera in schimbul cartilor, as intreba-o daca ar lucra.. nu stiu, simbolic, o zi sau doua pt cartile acelea. Ma intreb, ar face-o?! No, bun.. Ele-s aici de 40 de minute, mama ei de sedinta nu se mai termina de zici ca mai infiinteaza o firma Aaaa… nici chiar asa, dar sunt eu satula de ele, ele satule de mine pt ca au impresia ca stau aici degeaba si ca il ascunde cineva pe sefa-meu prin birouri (ori prin buda, mai stii?!) de teama lor… Eu m-as ascunde. Nu de teama. De miros. Hai, ma duc sa fumez ca imi sar ochii de asteptare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu