"Pana la print saruti o mie de broaste!"

"Pana la print saruti o mie de broaste!"
Pana in seara asta nu stiam ac expresie.. Dar m-a amuzat si mi-a placut.
Vorbeam cu o prietena despre curajul de a ne asuma esecurile pana a ajunge la reusita. E o chestie ce poate fi extinsa, si pe plan profesional si pe plan afectiv.. mmm, cam pe orice. La o adica, si o mancare facuta prima data s-ar putea sa nu iasa ce si-ar fi dorit bucatarul...
Ei bine, cunosc oameni care nu au curajul sa incerce ceva ce isi doresc de teama esecului.
Este ceva ce eu nu cunosc, imi este straina atitudinea asta, sentimentul si originea... Nu sunt asa si nici nu as putea. Sunt o rebela, sunt adepta lui "incearca si vezi tu.. te descurci!". Nu stiu cum dar mereu am fost convinsa ca "ma descurc" si chiar am facut-o... cu batai de cap, cu analize, cu.. in felul meu...
Non-actiunea celorlalti e ceva ce ma "seaca", pt ca nu o pot intelege. Iar asta cu "mi-e teama sa nu sufar"... Poooola mea, si cand m-am nascut am urlat (nota 10, cred ca am fost f deranjata ca ma scotea mama de la cald dupa 10 luni juma'te !) ...
De obicei cand nu reusesc sa "inteleg"... Aplic varianta "intreaba si tu pe cine ar putea sa te ajute sa intelegi". Normal.. Azi am vrut sa inteleg ceva interesant si ciudat totodata. Da, unii oameni ma privesc ciudat.. Cu o combinatie de amuzament si invidie de parca cine stie ce am facut si nu stiam... Mi-am luat inima in dinti si mi-am intrebat prietenii: "bah, ce-am, frate?!".
Mi s-a zis.. "da, bah, dar tu ai curaj".. Dar care curaj? Mie nu mi se pare deloc ca as fi curajoasa in vre-un fel... Nu intelesesem bine. Se pare ca am curajul de a accepta esecuri... Nu stiam ca ar trebui vre-o calitate interioara pt asta...
Si inseamna ca si gasca din care fac parte e o gasca deosebita. Doar pt ca noi traim, suferim, invatam si mergem mai departe zambind de parca am descoperit Atlantida! E o treaba.. Iar "gasca din care fac parte" este si fractionata, pt ca stiu extrem de multi oameni din medii diferite, dar si unitara, pt ca principiile se cam aseamana.
Am aflat astazi cu surpriza si cutremur cum unii oameni isi fixeaza un target si vor musai sa ajunga acolo. Ca noi toti... Daaaar: Se poarta fatza de acel target ca la cumparatul de haine fara proba:
Rochia aia din geam o fi ceea ce caut? Hmmm, nu pare sa fie. Dar nici nu intra in magazin sa probeze ci se multumesc sa murmure si trec nepasatori mai departe... Mai trec pe langa un alt magazin, din care nu se vede decat firma. Acolo o fi ceea ce caut? Hmmm.. nu cred.. Si nu se mai "obosesc" sa mearga pana acolo...
Apai, de ce sa se uite lumea aiurea cand io intru, probez, pierd in pana mea, ani intregi tot proband?! Ca deh, si io ca si altii am target-urile mele. Nimic deosebit.. Caut multumire si Fericire...
Mi s-a explicat cum oamenii se auto-limiteaza si compara magazinele/ rochiile din realitate cu ceea ce isi imagineaza... Si mi s-a parut super-trist...
Ce nefericire sa traiesti intr-un vis... Iar visul sa nu se poata suprapune pe nimic din real.. Si sa preferi visul perfect realitatii care ofera perfectiune doar in potentialitate.
Si iar ma intreb: Dar de ce se tem oamenii? Nu sunt mai nefericiti asa? Si iarasi mi se va raspunde: Ba da, sunt nefericiti...
Iar eu azi m-am trezit cu ideea ca "e frumos afara si vreau afara". Am intrat pe mess si am scris: "badmington? azi? who's in?" In 15 minute s-ar fi strans gasca de 4 oameni.
Dar mi-am dat seama ca nu vreau decat sa lenevesc la soare. Si-am pornit la lenevit ca scorpionul la soare, impreuna cu o prietena. Ne-am uitat la norisori, am vorbit, am privit ratze salbatice, pescarusi, o testoasa, lalelele deschise si mirosind puternic, ore in sir... Oh, si am filmat o veveritza! Apoi ne-am plimbat, am mers in restaurantul "la mama" (super-tare, btw), am invatat lucruri noi si re-invatat lucruri vechi mai "nefinisate"... Si-am venit cu noutati.. Am avut o zi magnifica! Doar pt ca am iesit din casa...